Chitanța reprezentând taxa de timbru are natura unui titlu de valoare la purtător

Published in Blog

CHITANȚA REPREZENTÂND TAXA JUDICIARA DE TIMBRU ARE NATURA UNUI TITLU DE VALOARE LA PURTĂTOR

Rezumat: Pornind de la interpretări diferite în practică, am considerat că este util să analizez natura juridică a taxelor judiciare de timbru, ajungând la concluzia că aceasta are natura unui titlu de valoare la purtător, ceea ce înseamnă că indiferent de cine este plătită taxa judiciară de timbru, dovada achitării acesteia în original, nu poate fi refuzată și în niciun caz nu poate reprezenta un motiv de anulare a acțiunii ca netimbrată.

Cuvinte cheie: taxă judiciară de timbru, dovada plății, natură juridică, titlu de valoare la purtător

Prezentul studiu nu își propune o tratare exhaustivă a problematicii taxelor judiciare de timbru. Se dorește prezentarea unor probleme întâlnite în teorie și practică legat de natura juridică a chitanței reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru. Mai exact, întrucât problematica taxelor judiciare de timbru a fost tratată drept un subiect delicat, instanțele de judecată au evitat să se exprime cu privire la natura juridică a chitanței taxei judiciare de timbru.
În acest sens, la momentul investirii instanței, fie au anulat acțiunea motivat de faptul că nu corespunde plătitorul cu titularul acțiunii, fie au motivat că taxele de timbru au fost plătite de alte persoane, străine cauzei, iar achitarea taxei de timbru s-a efectuat înainte ca instanța de judecată să stabilească cuantumul taxei judiciare de timbru.
1. Aprecieri generale.
Obligația de a achita taxa judiciară de timbru a fost introdusă prin Decretul 199/20.05.1955, care reglementa nu prea elaborat materia taxelor judiciare de timbru, limitându-se la enumerarea acțiunilor și cererilor pentru care se achită taxa judiciară de timbru.
Instrucțiunile Ministrului Finanțelor nr.1711/1960 împreună cu practica judiciară au completat norma lacunară prevăzută de Decretul 199/1955.
Odată cu schimbarea regimului politic și a realităților juridice, s-a resimțit nevoia acoperirii într-o manieră mai detaliată a reglementărilor legate de taxa judiciară de timbru, fiind astfel adoptată Legea 146/1997.
Acest act normativ împreună cu dispozițiile Ordonanței Guvernului 32/1995 privind timbrul judiciar au reprezentat peste 11 ani cadrul legal al taxelor judiciare de timbru.
OUG 80/2013 ca element de noutate elimină timbrul judiciar, modifică cuantumul taxelor de timbru în anumite domenii, dar și restabilește modalitatea de alocare a fondurilor din taxele judiciare de timbru, în procentele stabilite de art.40 al.32.
2. Scurtă apreciere asupra funcțiilor taxei judiciare de timbru
Art.1 al.2 din OUG 80/2013 stabilește natura taxelor judiciare de timbru ca fiind plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În actuala reglementare, taxa judiciară de timbru se achită anticipat, astfel încât până la momentul achitării taxei judiciare de timbru, cererea de chemare în judecată nu se comunică părții adverse.
Art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru”.
Această stare de fapt nu intră în conflict cu prevederile art. 21 din Constituție, relativ la accesul liber la justiție, acces care nu presupune gratuitatea, aspect stabilit de Curtea Constituțională3, aplicare a principiului stabilit de art.56 din Constituție potrivit căreia cetățenii au obligația de a contribui prin taxe și impozite la cheltuielile publice.
În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului4 a apreciat că dreptul de acces la o instanța, asigurat de art.6 din Convenție se pretează unor limitări de natură financiară în interesul unei bune administrări a justiției.
Având în vedere caracterul stabilit de norma juridică în discuție, taxa judiciară de timbru are caracterul unei contribuții bugetare, fiind datorată exclusiv de persoanele care apelează efectiv la sistemul judiciar.
Noțiunea de plată prevăzută în art.1 din actul normativ are din punctul nostru de vedere o lipsă de rigoare, având în vedere că nu se asigură o contraprestație din partea sistemului judiciar care asigură dezideratul superior al înfăptuirii justiției, incompatibil cu ideea de plată.
Cu alte cuvinte, taxa judiciară de timbru îndeplinește funcția de contribuție bugetară a celor ce apelează efectiv la sistemul judiciar, cu scopul asigurării cheltuielilor înregistrate de obligația fundamentală a statului, de a înfăptui justiția.
3. Reguli privind taxarea
În mod tradițional absolut toate actele normative privind taxele judiciare de timbru au instituit obligația de a achita anticipat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, care conform normelor metodologice 2083/1997 5art.7 al.1 ”se anulează prin aplicarea ștampilei instanței judecătorești, a Ministerului Justiției, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori a notarului public după caz”.
Conform art.32 al.2 din Ordinul 760/19996 de punere în aplicare a Legii 146/1997, persoana care primește acțiunea și implicit taxa judiciară de timbru are obligația de a verifica corectitudinea conturilor în care s-au depus sau virat taxele judiciare de timbru, fapt ce denotă că singura calitate necesară și suficientă a chitanței reprezentând taxa judiciară de timbru era plata în contul corect.
OUG 80/20137 nu preia această obligație expresă, dar nici nu impune obligații noi pentru persoana care primește taxa judiciară de timbru.
Totodată în mod constant, actele normative care au reglementat materia taxelor judiciare de timbru nu au instituit obligația de a achita personal taxa judiciară de timbru. Art. 32 din Ordinul 760/1999 care reprezintă Normele Metodologice a Legii 146/19978, prevedea că ”dovada achitării taxei judiciare de timbru se depune la dosar” iar al.2 prevedea că persoana care primește acțiunea are obligația de a verifica corectitudinea conturilor în care s-au depus taxele judiciare de timbru.
De aici, în diferite decizii de speță s-a stabilit că obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță nu reprezintă o obligație cu caracter personal. Prin urmare, nimic nu îl împiedică pe reclamant să mandateze o altă persoană să achite taxa în locul lui, care poate fi folosită în procesul în care este parte9.
Totodată teoreticienii dreptului, în acord cu această decizie de speță apreciază că excepția netimbrării nu poate fi admisă, atunci când taxa de timbru este achitată de altă persoană decât reclamantul, întrucât obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu are caracter personal. Este suficient a se proba că a fost achitată suma corectă în contul corect, indiferent de la cine provine plata10.
În conformitate cu art. 1472 Cod Civil, plata poate fi făcută de orice persoană, chiar dacă este terț în raport de acea obligație. Astfel, din moment ce obligația de plată a taxelor judiciare de timbru nu este personală, achitarea acesteia poate fi făcută atât de parte, de reprezentant, mandatar sau chiar de un terț neinteresat11.
Atât OUG 80/2013 cât și Legea 146/1997 nu prevedeau obligația de a depune chitanța reprezentând plata taxei judiciare de timbru în original la dosar, astfel încât unele instanțe 12au apreciat că este suficientă dovedirea achitării taxei cu copia conformă cu originalul, dar odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, conform art.194 se apreciază în mod constant că dovada plății taxei judiciare de timbru se depune în original la dosar, iar instanța investită cu soluționarea cauzei va proceda la anularea taxei de timbru achitate, făcând mențiune în acest sens pe originalul dovezii plății (anulat, data și semnătura judecătorului)13.
Cu alte cuvinte, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru este scoasă din circuitul juridic, prin anulare de către instanța de judecată.
Această interpretare, reînvie practic dispozițiile art.7 al.1 din Normele Metodologice 2083/199714 de aplicare a OG 32/199515, care impuneau obligarea de a anula timbrul judiciar în momentul în care se depunea la dosarul instanței.
4. Comparații cu privire la natura juridică a chitanței privind achitarea taxei judiciare de timbru
Astfel cum am arătat anterior, elementele de validitate a taxei judiciare de timbru sunt următoarele:
– Existența chitanței în original
– Achitarea taxei judiciare de timbru în contul corect
comparație cu mandatul
Art.2009 Codul Civil ne spune că mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.
Făceam referire anterior la Decizia civilă nr.22 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ”care spunea că nimic nu îl împiedică pe reclamant să mandateze o altă persoană să achite taxa în locul lui, care poate fi folosită în procesul în care este parte”, dar care totuși nu se mulează întrutotul în dispozițiile art.2009 Cod Civil.
Astfel, pentru a fi în prezența unui contract de mandat mandatarul trebuie să acționeze în numele mandantului, ceea ce presupune că ar cumpăra taxa de timbru pe numele mandantului.
Pentru aceste considerente apreciem că mandatul în speță este posibil, dar natura juridică a chitanței poate fi asimilată obiectului mandatului, doar dacă este achitată pe numele mandantului.
comparație cu titlul de valoare
Titlul de valoare este înscrisul sub semnătură privată în temeiul căruia posesorul lor legitim este îndrituit să exercite, la o dată determinată, dreptul arătat în înscris16.
Având în vedere definiția mai sus menționată, titlurile de valoare prezintă următoarele caractere juridice:
a) Caracterul constitutiv – dreptul de creanță încorporat în titlu poate fi exercitat numai în temeiul titlului, iar debitorul nu se poate libera decât dacă obține restituirea înscrisului,
b) Caracterul formal – înscrisul trebuie să îmbrace forma determinată de lege17 și să cuprindă anumite mențiuni obligatorii
c) Caracterul literal – existența și limitele dreptului ce poate fi exercitat de posesorul legitim al titlului sunt determinate în mod exclusiv prin înscris, iar mențiunile înscrisului nu pot fi combătute, completate sau interpretate prin alte înscrisuri sau prin dovedirea altor împrejurări de fapt
d) Titlurile de valoare conferă drepturi autonome, independente, pe de-o parte față de raportul juridic originar, cât și față de dreptul aparținând transmițătorului, în cazul transmiterii înscrisului18.
În doctrina de specialitate, titlurile de valoare au fost clasificate după mai multe criterii, între care ”în funcție de modul în care circulă” titlurile de valoare au fost clasificate în trei categorii:
a) Titluri nominative – care individualizează titularul dreptului prin arătarea numelui și prenumelui acestuia; aceste titluri se pot transmite prin cesiune
b) Titluri la purtător – care nu cuprind nominalizarea titularului drepturilor, acesta fiind asimilat cu posesorul legitim al înscrisului: transmiterea acestor titluri se face prin simpla tradițiune
c) Titluri la ordin – care cuprind anumite drepturi, ce pot fi exercitate doar de către primul beneficiar sau persoana căreia i s-a transmis prin gir.
Titlul de valoare la purtător se apropie cel mai mult din punct de vedere a naturii juridice de situația achitării unei taxe judiciare de timbru pe un alt nume, aceasta din urmă îndeplinind toate caracterele acestuia.

5. Natura juridică a chitanței ce reprezintă dovada achitării taxei judiciare de timbru

Pornind de la premisele mai sus evocate, chitanța emisă de Serviciul Taxe și Impozite al Primăriei, care atestă plata unei taxe judiciare de timbru are natura juridică a unui titlu de valoare la purtător, încorporând un drept de creanță asupra bugetului public în cauză, fiind obligatorie forma scrisă, achitat în contul corect, existența și limitele dreptului fiind expres cuprinse în titlu.
Acestea se află în circuitul juridic în mod liber, fiind transmise prin simpla tradițiune, fiind scoase din circuitul juridic în condițiile prevăzute de art. 197 Cod procedură civilă, prin anulare de către instanța de judecată.
Astfel, instanța de judecată îndeplinește un dublu rol din punct de vedere fiscal, de agent fiscal al Statului care te impune dar și verifică achitarea corectă a taxei judiciare de timbru pe care o scoate din circuitul juridic prin anulare19.
Totodată având în vedere că reglementarea actuală a taxelor judiciare de timbru nu impun achitarea personală a taxelor judiciare de timbru, numele și prenumele înscrise în cadrul chitanței sunt irelevante, față de raportul juridic existent între posesorul legitim și debitor (în cazul de față organele statului care solicită achitarea unei taxe judiciare de timbru).

Gociu Adrian
17.03.2016