9:00 - 16:00

Program Birou: Luni - Vineri

(+40) 372 887 048

Sunați acum pentru programări

Facebook

Linkedin

 

Galerie de artă în birou

Gociu & Asociatii > Blog  > Galerie de artă în birou

Galerie de artă în birou

O serie de opere de artă sunt expuse în interiorul unui birou de avocați, complet funcțional, din Timișoara.

Cu ocazia inaugurării sediului „Gociu și Asociații” – Societate Civilă de Avocați, în colaborare cu Galeria de Artă online locontemporary.com, a fost deschisă publicului „Galeria de artă într-un birou de avocați”, care reunește lucrări realizate de artiști români, majoritatea din Timișoara: Anadora Lupo, Bogdana Gliga, Radu Panait, Matyas, Dan Jula, Radu Borcoman, Eduard Locota.

Expunerea operelor de artă într-un astfel de spațiu neconvențional este o idee inedită, iar datorită faptului că „actele redactate de avocat poartă drepturi de proprietate intelectuală, se poate spune că și avocatul este un artist, dar în arta mai puțin vizuală” consideră Adrian Gociu, avocat:

„Aș putea spune că avocatul este un mic „artist”, chiar dacă exprimarea noastră nu este în artele plastice, totuși, avem dreptul de proprietate intelectuală pentru ceea ce lucrăm, și avem și noi o mică parte din procesul de creație, poate mai puțin văzut, poate mai puțin plăcut.

Am gândit acest eveniment împreună cu un prieten, un sculptor care deține o galerie de artă online, în care mai mulți artiști își expun lucrările. Artiștii au fost deosebit de plăcut impresionați și interesați de eveniment. Am avut  artiști care și-au adus lucrările de la Alba Iulia, pe motorina lor, pe drumul lor, pe timpul lor… Sunt foarte interesați să-și expună lucrările, să fie cunoscuți.

Avem expuse patruzeci și cinci de lucrări, în patru camere, majoritatea sunt sculpturi. Fiecare încăpere este, cumva, dedicată altor materiale – un mixt, camera lemnului, camera „betonului”…

Avem foarte mulți artiști care, din păcate, nu sunt atât de băgați în seamă. Unii au acasă zeci de lucrări și nu le expun nicăieri. Ar fi, practic, gratuit pentru oraș să îi promoveze pe artiștii pe care îi deține, iar artiștilor le-ar face plăcere să își poată expune lucrările. Artiștii vor să fie cunoscuți. Ei au făcut o facultate în care doar au investit: au investit în materiale, au investit timp, muncă, iar așteptările lor nu sunt foarte mari…

Ne-am planificat să repetăm acest tip de eveniment. Este un concept nou, în România nu știu să mai fi fost aplicat. Aici fiind un birou de avocați, funcțional, cine vine poate vedea, pe lângă toate aceste opere de artă, poate vedea cum lucrează un avocat, în ce mediu lucrează un avocat. Invităm pe toată lumea să vină să ne viziteze, să vadă o galerie de artă într-un spațiu neconvențional, diferit” apreciază Adrian Gociu, avocat.

Mai multe informatii puteti citi pe acest site.

No Comments

Leave a Comment