Gociu Adrian este fondator al casei de avocatură Gociu & Asociații, este avocat în cadrul Baroului Timiș din anul 2008, fiind absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara.
Pasionat de strategie în afaceri, Adrian și-a canalizat energia în scopul oferirii de servicii premium clienților, iar fiecare an de activitate profesională a fost o treaptă pentru atingerea acestei aspirații.
Implicat în proiecte de strategie juridică pe termen lung, Adrian a susținut din punct de vedere juridic dezvoltarea mai multor afaceri. Din portofoliul său de clienți fac parte brandurile „CUPIO”, „VOORE”, „GANZA”, „BAMWOOSI”, „SPEDITION PAD”.
În colaborare cu „LOCONTEMPORARY.COM”, o galerie de artă online, a pus bazele deschiderii artiștilor Români către piețele mondiale, oferind suport juridic pentru tranzacțiile cu obiecte de artă.
Totodată, Gociu Adrian a sprijinit interesele mai multor instituții publice sau Asociații ale minorităților naționale, datorită faptului că a avut posibilitatea de a cunoaște specificul activității administrației publice, cât și specificul organizării asociaților ce aparțin minorităților naționale.
În decursul carierei, Adrian a reprezentat atât societăți de asigurare, cât și persoane vătămate în accidente rutiere sau service-uri, în domeniul Dreptului Asigurărilor, obținând rezultatele scontate, pentru fiecare dintre părți.
Adrian susține afacerile cu capital românesc și respectă afacerile cu capital străin și încearcă să armonizeze interesele tuturor părților implicate în litigii, astfel încât să fie atins dezideratul suprem și, anume, acela de aplanare amiabilă a litigiilor.