Răzvan Obârșie – Senior Associate

Gociu & Asociatii > Răzvan Obârșie – Senior Associate
Obarsie Razvan

Cu o abordare echilibrată între consultanță și litigii, Răzvan acordă asistență juridică afacerilor aflate în expansiune și clienților confruntați cu situații juridice complexe. Este pasionat de avocatura de business și își sprijină clienții prin soluții eficiente și adaptate contextului economic și juridic actual.

 

Având peste 10 ani de experiență în dezbateri academice, Răzvan și-a dezvoltat abilități de pledoarie care se reflectă în susținerea convingătoare a cauzelor în instanță. A reprezentat atât societăți comerciale, în domenii precum achiziții publice și drept civil, cât și persoane fizice, în spețe penale complexe.

 

Participarea la conferințe internaționale și schimburi de experiență cu instituții europene i-a consolidat pregătirea pentru abordarea cauzelor transfrontaliere.

A participat la:

  • „Cooperarea judiciară a UE în chestiuni comerciale și instrumentele digitale disponibile la nivelul UE” – mai 2024, online
  • „Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială în UE” – iulie 2024, Stockholm
  • „Service of documents and taking of evidence in cross-border civil and commercial cases” – decembrie 2024, Paris
  • Schimb de experiență cu Andreas S. Angelides LLC – ianuarie 2025, Nicosia

 

Distins în cadrul concursului național „Premiile Naumescu” în 2023 și 2024, Răzvan este implicat activ în viața profesională a baroului, fiind delegat ales la Congresele Avocaților din 2024 și 2025.

 

Cu o viziune strategică, atenție la detalii și orientare spre soluții, contribuie decisiv la protejarea intereselor clienților și la susținerea unor proiecte juridice cu miză ridicată, atât la nivel național, cât și internațional.

Gociu & Asociatii
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.